Comunicarea câinilor și limbajul corpului

Oamenii pot comunica ce se întâmplă cu ei, iar câinii pot face același lucru, însă în modalități diferite. Diferența este că, în timp ce oamenii folosesc în primul rând comunicarea verbală, câinii comunică în principal non-verbal prin utilizarea limbajului corpului și în al doilea rând prin vocalizări.

Acest limbaj corporal include mișcarea cozii, poziția urechilor și a ochilor, poziția și mișcarea corpului și expresiile faciale. Cunoașterea limbajului corpului și capacitatea de a-l identifica cu acuratețe vor ajuta la descifrarea a ceea ce un câine încearcă să comunice.

Când observăm limbajul corpului unui câine pentru a determina ceea ce este comunicat, este esențial să observați întregul câine, precum și situația/contextul, pentru a determina cu exactitate ceea ce este transmis. De exemplu, o coadă care dăinuie nu înseamnă neapărat un câine prietenos. O coadă în mișcare, ca parte a limbajului corpului câinelui care este ușor de identificat, este adesea observată mai întâi. Cu toate acestea, dacă corpul câinelui este rigid, urechile sunt înapoi și câinele este într-o poziție ghemuită, aceste alte caracteristici ale limbajului corpului vă spun că acesta nu este un câine fericit.

Există cinci grupuri comune de semnale de comunicare canine. Pe măsură ce examinați grupurile, vă rugăm să rețineți că într-o anumită situație un câine poate demonstra mai multe dintre aceste grupări ca răspuns la situație. De exemplu, un câine poate începe prin a afișa semnale de excitare ca răspuns la un stimul, poate decide că stimulul este o amenințare și poate trece la semnale agresive, semnale de frică sau chiar ambele. De asemenea, rețineți că stresul poate influența drastic răspunsul unui câine la o anumită situație. Din nou, trebuie să ne uităm la întregul câine și la limbajul corpului său, precum și la situație/mediu pentru a obține o imagine „de ansamblu” a ceea ce comunică câinele, ce se poate întâmpla în continuare și care ar trebui să fie răspunsurile noastre adecvate.

Comunicarea prin frică

Când un câine este speriat, cel mai probabil va reacționa la stimulul înfricoșător cu tot corpul. Limbajul corpului poate apărea ca o combinație de mai multe semnale și/sau poate apărea ca o progresie prin aceste semnale pe măsură ce răspunsul câinelui se intensifică. Își poate linge buzele (deși nu-i este foame) sau căscă (deși nu este obosit). El poate să-și țină gura bine închisă. El poate să-și acopere sau să-și coboare corpul, să-și coboare sau să-și bage coada sau să-și pună urechile înapoi. De asemenea, poate să tremure sau să tremure, să privească în altă parte pentru a evita contactul vizual sau să se lase pe spate pentru a evita stimulul care este perceput ca înspăimântător. Uneori, absența semnalelor active poate comunica la fel de mult ca și semnalele active. De exemplu, un câine care nu mănâncă mâncare/delicii, evită oamenii atunci când se apropie de canisa lui sau îngheață când este întins spre, părând „închis”, demonstrează semnale de comunicare înfricoșătoare.

Notă: Există un potențial ca un câine fricos să treacă la limbajul corporal agresiv dacă prezența stimulului temut continuă sau devine mai amenințătoare.

Comunicarea prin comportamente de excitare

Adesea, în adăposturi, observăm câini care demonstrează comportamente ridicate de excitare sau entuziasm. Excitarea sau entuziasmul se poate datora multor factori, inclusiv vârstei (câinii adolescenți), izolare, lipsa de ieșiri fizice și mentale și personalitate. Excitarea/entuziasmul este adesea un răspuns la un stimul care îi place câinelui: cum ar fi o persoană, un câine sau o jucărie. De exemplu, un câine cu corp moale, relaxat, cu ochi, gură și o coadă care îți sare în sus, este un câine care vede un stimul favorabil (persoană). De asemenea, poate deveni ca un…arc: partea din spate în aer, partea din față mai jos dacă este entuziasmat de un stimul favorabil (persoană sau jucărie). Cu toate acestea, comportamentele de excitare se pot datora și unui stimul nefavorabil: cum ar fi o persoană, un câine sau o situație nedorită. Semnalele de excitare ca răspuns la un stimul nefavorabil pot fi cuplate cu semnale de frică, cum ar fi tremurul sau coada joasă/înfundată. Semnalele de excitare pot fi, de asemenea, asociate cu semnale agresive, cum ar fi lătratul sau aruncarea, sau cu semnale anxioase, cum ar fi ritmul sau rotirea.

Unele comportamente frecvente observate la câinii entuziaști/excitați sunt săritul, călărirea și gura. Gura poate fi moale (contact cu dinții, dar fără presiune sau durere) sau dură (contact cu dinții care provoacă durere și disconfort) sau mușcătura de lesă sau îmbrăcăminte. Când un câine este entuziast sau emoționat, blana acestuia poate fi pilo-erectă (în picioare), urechile sale sunt în general înainte sau în atenție, iar poziția corpului său este în sus și erectă. Coada este adesea ridicată și țeapănă, iar ochii sunt larg deschiși și foarte concentrați. Câinele poate, de asemenea, să latre și/sau să se arunce în față.

Comunicarea prin anxietate

Mediul adăpostului sau căminului poate afecta nivelul de stres pe care îl experimentează un câine. Câinii care sunt în mod normal destul de relaxați pot deveni anxioși, iar câinii cu anxietate minimă la aport pot deveni treptat anxioși. Limbajul corpului unui câine anxios include gâfâitul excesiv, ritmul și lipsa de concentrare. Un câine anxios poate demonstra un limbaj corporal similar cu un câine fricos. Poate gâfâi excesiv (când nu este fierbinte sau a făcut recent exerciții fizice), să-și linge buzele (când nu este foame), să căscă (când nu este obosit) și să aibă o poziție a corpului ușor coborâtă, cu urechile ușor pe spate. Poate să dea din coadă încet și să privească în altă parte sau să se îndepărteze de oameni. El poate, de asemenea, să vărgă și să saliva puternic. Câinii anxioși, similari câinilor fricoși, pot prezenta absența comportamentelor și pot apărea „închiși”. Alternativ, un câine anxios poate demonstra comportamente de excitare/excitare în timp ce se află în adăpost, ca urmare a stresului și anxietății. Un câine anxios într-o canisa ar putea lătra, se plimbă, se învârte în cerc sau se întinde pe pereți.

Un câine anxios poate, de asemenea, să latre și să se arunce la câinii care trec pe lângă el. Un câine care sare în partea din față a canisei în timp ce o persoană se apropie afișează semnale de comunicare de excitare/entuziasm. În timp ce, un câine care sare de pe pereții laterali ai adăpostului fără ca nicio persoană să se apropie afișează semnale de comunicare anxioase.

Comunicarea prin agresivitate

Agresivitatea este un comportament normal și natural la câini și la animale în general. Adesea, agresiunea este declanșată de o amenințare percepută: cum ar fi o persoană, un alt câine sau un obiect neînsuflețit. Agresivitatea este folosită de câine pentru a se proteja pe sine și „posedările” sale de amenințarea percepută mai sus menționată. Câinele folosește semnale de comunicare agresive pentru a transmite că își va apăra pe sine, teritoriul sau posesiunile sale.

În multe cazuri, posturile agresive ale corpului sau vocalizările sunt semnale de avertizare, iar comportamentul câinelui nu poate escalada niciodată într-o mușcătură. De exemplu, dacă un câine se simte inconfortabil cu o persoană care se apropie de pielea crudă pe care o mestecă, se poate înțepeni, mârâie sau își arăta dinții. În acest moment, dacă persoana decide să continue și să se apropie, câinele ar putea pocni sau mușca, sau poate nu. În aceste cazuri, luarea în considerare a semnalelor de avertizare ale câinelui este cea mai bună modalitate de a preveni o escaladare a comportamentului agresiv. După cum sa menționat anterior, semnalele agresive pot fi asociate cu alte semnale, cum ar fi cele de frică. De exemplu, dacă un câine se teme de ceva și semnalele sale de frică au fost citite greșit sau ignorate, acesta poate trece la semnale agresive ca o încercare de comunicare intensificată. Limbajul agresiv al corpului include rigidizarea corpului, ochii mari, cu mult alb (ochi de balenă), gura încordată sau buzele încrețite, nasul încrețit, arătarea dinților, lătrat, mârâit.

Comunicarea relaxată

Tuturor ne place să vedem câinii într-o poziție relaxată. Un câine relaxat pare să nu aibă nicio grijă pe lume. Gura lui este relaxată și ușor deschisă, cu capetele care ar putea fi răsucite (aproape pare să zâmbească). Capul și urechile lui sunt într-o poziție neutră. Corpul lui este liber și ochii sunt moi. Coada lui poate să se miște înainte și înapoi, sau chiar mișcare circulară. El va fi adesea întins, uneori chiar în poziția „picior de broască” (acum, acesta este un câine relaxat!).