Curriculum Vitae – Rasa Rottweiler și Bulldog
Rasa Rottweiler
Formare şi răspândire. Rottweilerul a rezultat in urma încrucişărilor dintre cânele adus în Europa de legiunile romane, care îl foloseau la paza trupelor şi la conducerea vitelor cu Ciobaneştii Germani.
Este cunoscut sub numele de Rottweiler, după numele
oraşului care era centru principal al negustorilor de vite şi cereale.
Într-un timp, aproape a dispărut, însă în prezent este foarte răspândit
în multe ţări (America, unde este foarte iubit, în Canada, Australia,
Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Italia, Germania).
Ţara în care este înregistrat ca rasă, este Germania
Aspect general. Rottweilerul este un câine robust, calm, sigur
de sine, foarte puternic, de talie mijlocie spre mare, cu aspect
impozant şi plin de nobleţe.
Capul este de lungime mijlocie, craniul lat între urechi, botul
drept şi lat îngustându-se moderat spre vârf, trufa neagră, lată, bine
dezvoltată şi cu nări largi.
Ochii sunt migdalaţi de culoare brună-închis.
Urechile sunt mici, triunghiulare, cu inserţie înaltă, bine
depărtate şi culcate înainte, pe frunte.
Gâtul este masiv, de lungime medie, musculos, fără salbă sau
falduri.
Corpul musculos, uşor alungit, compact şi viguros, evocă forţă,
supleţe şi rezistenţă. Toracele este larg şi adânc, pieptul dezvoltat iar
spatele este drept, compact şi masiv.
Părul protector este semi lung, drept, aspru, des, neted, bine
aderent, ceva mai lung pe membre.
Culoarea este neagră cu pete brun-roşcate, bine conturate.
Dimensiuni. Înălţimea la mascul este de 60 – 69 cm, la femelă
de 55 – 69 cm. Greutatea la mascul este de 45 – 50 kg iar la femelă de
41 – 47 kg.
Utilitate. Rottweilerul este folosit ca un excelent câine de pază,
de ocrotire, de serviciu şi ca însoţitor. Era utilizat de negustori şi
măcelari, care îi luau cu ei să-i apere când se duceau la târguri să
cumpere vite, de unde capătă şi numele de Câine de măcelar.
Comportament. Este inteligent, curajos şi foarte devotat
stăpânului, răutăcios şi periculos cu străinii, cu o comportare sigură de
el, vigilent, atent şi dârz. NU trebuie antrenat pentru pază şi atac! NU
trebuie să fie procurat un asemenea câine decât dacă stăpânul nu are
timpul, condiţiile materiale, capacitatea psihică şi cunoştinţele
necesare pentru a-l creşte, întreţine şi educa în mod corect.
Rasa Bulldog
Formare şi răspândire. Bulldogul descinde din Molosul din
Epir, strămoş comun al Dogilor şi este o rasă foarte cunoscută şi
iubită în Anglia. Istoria ei se confundă cu aceea a vechii Anglii, de
aici şi succesul deosebit al Bulldogului în această ţară.
35
Prima menţiune despre Bulldog datează din anul 1209, în
descrierea unei lupte între câinii măcelarilor şi un taur. Asemenea
spectacole erau răspândite în toată Anglia, iar organizatorii se
întreceau să ofere lupte cât mai sângeroase, folosind Bulldogi şi
diverse alte animale: tauri, urşi, urangutani, etc. În acelaşi timp,
creşterea Bulldogului este dirijată în special, spre obţinerea unor
calităţi care să-i ofere supremaţia în luptele din arene. Astfel, se obţin
exemplare al căror curaj şi tenacitate erau remarcabile.
În anul 1835, un decret al Parlamentului englez a pus capăt
acestor lupte pline de cruzime şi acest câine cade în dizgraţie.
Ca urmare a unor expoziţii canine prezentate apoi. în Anglia,
interesul pentru Bulldog creşte din nou, şi astăzi este unul dintre
câinii britanici favoriţi şi scumpi.
Ţara în care s-a înregistrat este Anglia.
Aspect general. Bulldogul este un câine masiv, greu, musculos
şi viguros, susţinut de picioare scurte şi puternice.
Capul frapează prin masivitatea lui în contrast cu restul
corpului. Are un craniu foarte scurt, frunte plată, plină de riduri,
sprâncene proeminente şi trufa mare şi turtită. Botul este scurt, lat şi
comprimat.
Maxilarele sunt masive, pătrate, cu colţii din faţă puternici,
care îi permit să apuce bine prada, maxilarul inferior mult ieşit în
afară, faţă de cel superior. Stopul este pronunţat, larg, adânc între ochi
şi se întinde până la creştet.
Ochii sunt adânciţi în obraji, depărtaţi unul de altul, rotunzi, de
mărime mijlocie.
Urechile sunt depărtate între ele, cu inserţie înaltă, mici şi fine.
Gâtul este scurt, gros, adânc, cu conturul superior mult arcuit.
Membrele anterioare sunt scurte, drepte, groase şi musculoase;
cele posterioare, viguroase, musculoase sunt mai lungi decât cele din
faţă.
Corpul este scurt şi îndesat cu spatele scurt, musculos, lat la
umeri, îngustându-se spre flancuri, uşor arcuit.
Coada este ca un “S”, ca un cârlig sau dreaptă, scurtă, cu
inserţie joasă, groasă la bază, subţiindu-se spre vârf.
Părul este scurt, fin şi tare, neted şi lucios, bine strâns pe corp.
36
Culoarea părului poate fi: unicoloră ( alb, roşcat, gălbui); albă
cu pete sau vărgată.
Dimensiuni şi greutate. Înălţimea la mascul este de 30 –
40 cm, la femelă de 30 – 40 cm. Greutatea la mascul este de 24 – 30
kg iar la femelă de 22 – 30 kg
Utilitate. Bulldogul este excelent câine de pază, ocrotire şi
însoţire.
Comportament. Înfăţişarea lui degajă o puternică impresie de
forţă şi vioiciune, este curajos, credincios, blajin, ascultător, inteligent
şi vigilent.
Ce hrană extrudată de calitate poți da câinelui tău Rottweiller sau Bulldog?
Noi recomandăm Extru-Can Standard Talie mare pentru adult și Extru-Can Cico-Cicu (Maxi Junior) pentru pui.
Bibliografie
- Animale de companie – Elena Coscăchescu – UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE