Cum dresăm câinele să nu-și mai facă nevoile în casă
Fie că ai de-a face cu un pui de câine sau cu un câine adult, faptul că își face nevoile în casă poate fi o problemă serioasă care indică faptul că patrupedul tău are nevoie de puțin ajutor…chiar din partea ta.
Un studiu realizat cu date preluate de la majoritatea adăposturilor de animale din toată lumea concluzionează că aproape 20% din câinii abandonați se află acolo din cauza faptului că au probleme cu făcutul nevoilor în casă. În unele cazuri este vorba de anumite probleme nerezolvate de sănătate, însă pentru majoritatea câinilor este o problemă de dresaj, pur si simplu. E o reală tragedie faptul că animale grozave cu un potențial enorm de a fi o companie excelentă ajung în adăposturi dn această cauză, sau mai rău – ajung pe stradă ori chiar își pierd viața, neștiind când și unde e bine să lase liber aceste instincte naturale.
Când vine vorba de cățeluși, e destul de nedrept să fie pedepsiți pentru asta, întrucât vezica lor urinară nu este atât de puternică să rețină urina precum poate un câine adult, așadar la ei este vorba despre accidente care de cele mai multe ori dispar odată cu creșterea, mușchii întărindu-se și devenind mai puternici. La fel ca la noi, oamenii, când lucrăm un anumit mușchi și devine tot mai puternic – când strângi ceva în pumn, simți cum mâna devine tare, de la degete și până la biceps, pentru că faci asta deja de ceva vreme. Însă bebelușii nu pot face asta, ei strâng ceva foarte ușor în mână și deseori scapă pe jos. În timp însă și mușchii lor se dezvoltă și pot ține ceva strâns în pumn. La fel este și cu vezica urinară a cățelușilor. Cu cât învață mai mult să se abțină, cu atât mușchii se întăresc și pot ține urina până la câteva ore fără să iasă afară, dacă s-au antrenat destul pentru a face acest lucru.
Chiar dacă marcarea teritoriului în casă este o problemă serioasă ce duce la decizii severe din partea stăpânilor, aceasta poate fi eliminată prin dresaj, cu multă răbdare și determinare.
O metodă foarte interesantă desoperită de către dresorul Brandon McMillan, autor al cărții Lucky Dog Lessons – Train your Dog in 7 Day (Lecțiile Câinelui Norocos – Dresează-ți Câinele în 7 Zile) este denumită Triunghiul Dresajului și pune accentul pe a face un efort ca patrupedul tău să înțelagă ce face atunci când își face nevoile afară (și să conștientizeze că e modul corect de a face acest lucru), în loc de a-l pedepsi când le face în casă.
Din toate metodele de dresaj ale unui câine în ceea ce privește nevoile sale, autorul consideră cea mai eficiente metodele când sunt folosite lădițele pentru urinare, această metodă bazându-se pe faptul că un câine va păstra mereu curate locurile în care mănâncă sau doarme. Dar acest lucru nu este de ajuns. Metoda propusă de el este acest triunghi al dresajului care, dacă este făcută corect, poate schimba obceiurile unui câine în aproximativ o săptămână (mai mult sau mai puțin).
Pentru această metodă ai nevoie de …
- o cușcă sau cutie
- recompense pentru câini sau niște boabe preferate
- o lesă
- să te înarmezi cu multă răbdare
Cușca trebuie să nu fie nici prea mică, nici prea mare – atât cât să poată să stea jos în cea sau chiar să se cuibărească în ea. Dacă poate să se plimbe în ea sau să își facă nevoile într-un colt al ei, e prea mare.
Vârsta perfectă pentru a începe acest tip de dresaj este de 12 săptămâni, când cățelușul este capabil să își țină vezica plină peste noapte.
- Pentru a te asigura că al tău câine nu are vezica plină înainte de culcare, nu-i mai da apă cu 2 ore înainte să pregătiți casa de somn (se sting luminile și toată lumea se culcă). Înainte de a-l băga în cușcă, ieși cu el afară pentru o ultimă șansă la a-și face nevoile, iar dimineața când îl scoți din cușcă, du-l direct afară (nu-l lăsa să mai se plimbe prin casă nici măcar pentru câteva secunde)
- Odată ajunși afară, găsește o comandă bună pentru tine pe care să i-o spui câinelui de fiecare dată, cum ar fi DĂ-I DRUMUL sau orice altceva crezi că îți e mai ușor să zici de fiecare dată. Apoi așteaptă-l, dă-i timp, lasă-l să facă ce are nevoie să facă. În timp ce aștepți, mai poți spune de câteva ori comanda, știind că a stat toată noaptea să aștepte acest moment. După ce a terminat, lasă-l să fie gata de tot, repetă iar comanda și imediat după laudă-l și dă-i o recompensă. Timingul este cheia – dă-i recompensa chiar imediat după ce a terminat de făcut. Dacă aștepți prea mult, nu va avea efect, pentru că nu va ști de ce o primește sau va crede că o primește aleator.
- După ce și-a terminat treburile afară (de preferință amândouă…) recompensează-l cu libertate în casă (supravegheată) pentru un timp anume, impus de tine. Cuvântul de bază aici este SUPRAVEGHEAT – ne întoarcem la punctul 1 – nu îl pierzi din ochi, pentru a nu avea loc accidente. Setează timpul la o oră sau 30-45 minute pentru rasele mici, ori atât cât ști tu că poate să țină fără să facă de obicei. În mod normal, câinii de talie mare pot să se abțină pentru mai mult timp decât cei de talie mică.
Acest triunghi cușcă-afară-în casă este Triunghiul Dresajului.
Cel mai important lucru este ca în fiecare zi să elimini un pic (câteva minute azi, câteva minute în plus mâine) din timpul petrecut în cușcă și să adaugi mai mult timp la timpul petrecut liber în casă.
Noi sperăm că acest articol v-a fost de folos și așteptăm comentariile voastre referitor la dresajul câinilor în acestă delicată, dar atât de importantă problemă.